BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

   Poporul român - popor romanic, aşa cum o dovedeşte şi limba, în toate elementele ei - este singurul din Europa de Est ce aparţine popoarelor latine. Formarea sa este rezultatul simbiozei populaţiei autohtone traco-geto-dace cu  coloniştii veniţi  din Imperiul roman  şi a asimilării treptate a altor neamuri stabilite vremelnic pe întinsa vatră pe care el s-a plămădit. Aici, creştinismul a început să pătrundă încă din timpul apostolic. În Dobrogea - fostă Scytia Minor - Cuvântul Evangheliei a fost propovăduit, în cea de a doua jumătate a secolului I d.H., de către Sfântul Apostol Andrei. După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman (106 d.H.), numărul credincioşilor din nordul Dunării a început să crească, fie prin venirea aici a unor adepţi ai creştinismului, plecaţi din mijlocul populaţiilor romanizate de la sud de Dunăre, fie prin cei sosiţi în aceste locuri odată cu coloniştii, armata, minerii şi negustorii, trimişi în noua sa provincie de Imperiul Roman. În marea lor majoritate, aceştia proveneau din provincii deja „misionate de apostolii Domnului". După retragerea, în anul 271 d.H., a administraţiei şi armatei romane din nordul Dunării, creştinii, nemaitemându-se de autoritatea încă păgână a Romei, care-i urmărea şi pedepsea pentru credinţa lor, s-au înmulţit şi au început să se organizeze bisericeşte.
    Marele număr al martirilor daco-romani de la Dunărea de Jos din timpul persecuţiei împăratului Diocleţian (284-305), care au plătit cu viaţa mărturisirea credinţei în Hristos, probează răspândirea creştinismului, în acel timp, prin aceste părţi. Totodată, întăreşte convingerea că, în această zonă. creştinismul era cu mult mai vechi, de vreme ce în timpul         perioadei romane existau episcopi şi preoţi.
Dezvoltarea creştinismului a luat un avânt deosebit la strămoşii noştri, atât din sudul, cât şi din nordul Dunării, în timpul Păcii Constantine, care a urmat edictului de toleranţă religioasă de la Milano, din anul 313 d.H. Ca urmare, la Dunărea de Jos se întâlnesc funcţionând numeroase centre episcopale, unele desigur mult mai vechi. Printre acestea s-a aflat şi Episcopia Tomisului, înfiinţată - foarte probabil - în ultima parte a secolului al III-lea, cu autoritate canonică atât în dreapta, cât şi în stânga Dunării. Ridicată, în veacul al V-lea, la rangul de arhiepiscopie autocefală şi apoi de mitropolie, aceasta a avut în jurisdicţie canonică, în secolul următor, 14 scaune episcopale.
    În secolul al Vl-lea. împăratul Justinian (527-565) a readus stăpânirea bizantină în stânga Dunării, reunind acest teritoriu, si bisericeşte, cu cel din dreapta fluviului, prin punerea sa sub autoritatea canonică a Arhiepiscopiei Justiniana Prima, pe care o înfiinţase în anul 535. Ajutată de astfel de împrejurări, creştinătatea nord-dunăreană a făcut progrese însemnate. Bazilici şi alte numeroase vestigii paleocreştine descoperite până acum pe aproape întreg cuprinsul ţării noastre confirmă acest lucru.
Terminologia creştină din limba română, mai cu seamă aceea care exprimă noţiunile fundamentale de credinţă, constituie, la rândul său, un indiciu că strămoşilor noştri li s-a vestit Cuvântul Evangheliei şi în limba latină, pe care, ca populaţie romanizată, o înţelegeau.
    În concluzie, atunci când poporul român a apărut în istorie ca popor de sine stătător şi de gintă latină, el era deja creştin, fiind astfel unul dintre puţinele neamuri care, fără a avea o dată fixă a încreştinării lor, s-a născut creştin şi aşa a rămas până astăzi, fiind singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi, totodată, cel mai vechi neam creştin din această parte a Europei. Mai mult, ca propovăduitor al Cuvântului Evangheliei, el a pregătit pe bulgari şi slavi pentru încreştinare. La rândul său, silit de împrejurări istorice, a trebuit, ulterior, să primească limba slava în cultul Bisericii sale, folosind-o până prin secolul al XVII-lea.
    În secolul al XlV-lea, după formarea statelor feudale româneşti de la sud şi est de Carpaţi - Ţara Românească şi Moldova - ca o probă a deplinei lor independenţe politice, s-a păşit şi la organizarea lor bisericească, astfel că în anul 1359 a luat fiinţă Mitropolia Ţării Româneşti (a Ungrovlahiei) cu sediul la Curtea de Argeş, iar în anul 1401 a luat fiinţă Mitropolia Moldovei, cu sediul la Suceava, care a fost confirmată de Patriarhia de la Constantinopol.
    În anul 1370, în Ţara Românească se înfiinţează o nouă mitropolie la Severin, iar la începutul secolului al XVI-lea câte o episcopie la Râmnicu Vâlcea şi la Buzău. La est de Carpaţi, în secolul al XV-lea s-au înfiinţat episcopiile de la Roman şi Rădăuţi, iar în secolul al XVI-lea episcopia de la Huşi şi în 1864 episcopia Dunării de Jos.
    Şi în Transilvania au existat centre episcopale ortodoxe: mai întâi la Dăbâca, apoi la Vad, Feleac, Geoagiu, Bălgrad (Alba lulia), Ienopole, Caransebeş, Arad, Oradea şi Sighet. Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei, atestată documentar încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost desfiinţată în anul l 701, a fost reactivată, ca episcopie nouă în anul 1761, iar în anul 1864 a fost ridicată la rangul de mitropolie, aşa cum este şi astăzi.
    Mitropoliţii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, împreună cu Bisericile lor, au stat întotdeauna în legătura canonică cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, au păstrat relaţiile frăţeşti cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, şi s-au bucurat de o deosebită cinste din partea lumii ortodoxe.
    În anul 1885, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a semnat Tomosul Patriarhal de recunoaştere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care, consacrându-i acesteia deplina egalitate în drepturi cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, consfinţea unitatea ei cu întreaga Ortodoxie Ecumenică din punct de vedere dogmatic, canonic şi liturgic. Tomosul Patriarhal, semnat şi de ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, era al treilea document de acest fel, după cele din 1850 (emis pentru Biserica Greciei) şi din 1873 (emis pentru Biserica Sârbă).
    Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1925, la rangul de Patriarhie a fost urmarea pe plan religios a desăvârşirii unităţii statale de la l Decembrie 1918, precum şi o ilustrare firească a rolului jucat de Biserică în istoria poporului român. Este unanim recunoscut că în momentele cardinale ale istoriei românilor, Biserica Ortodoxă a fost un factor primordial în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, religioase şi cultural-spirituale a poporului român. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezămintelor bisericeşti, primele şcoli româneşti şi aşezăminte sociale şi de sănătate au fost cele organizate în tinda şi în jurul bisericilor.
    Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. înscăunat la l noiembrie 1925 (†1939), a fost urmat de patriarhii Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) şi Justin Moisescu (1977-1986). De la 9 noiembrie 1986, Biserica Ortodoxă Română este păstorită de Prea Fericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, hirotonit întru arhiereu în anul 1950.
    Recensământul populaţiei din anul 2002 a evidenţiat existenţa a circa 18,8 milioane de credincioşi ortodocşi (86.7 %) din populaţia ţării, ceea ce din punct de vedere al numărului de credincioşi situează Biserica Ortodoxă Română pe locul doi între celelalte Biserici Ortodoxe surori.
    Patriarhia Română îşi desfăşoară activitatea pe baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române aprobat de Sfântul Sinod şi de Adunarea Naţională Bisericească în anul 1948 şi confirmat prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 al autorităţilor de stat din acea vreme. De asemenea, sunt în vigoare 12 Regulamente bisericeşti, aprobate de Sfântul Sinod pentru reglementarea diferitelor sectoare ale vieţii şi activităţii din Biserica Ortodoxă Română.. Întregul Corpus de Legiuiri ale Bisericii Ortodoxe Române şi, mai cu seamă, Statutul şi principalele regulamente au suferit de-a lungul vremii şi, în deosebi, după anul 1990, numeroase şi importante modificări şi completări aprobate de Sfântul Sinod şi Adunarea Naţională Bisericească, în virtutea deplinei autonomii bisericeşti, cu menţiunea că procesul de revizuire a legislaţiei bisericeşti se află în curs de desfăşurare. Modificările operate de conducerea Bisericii Ortodoxe Române nu au mai fost supuse aprobării autorităţilor de stat.
    Biserica Ortodoxă Română este organizata ca Patriarhie, cu titulatura “Patriarhia Română”. Biserica Ortodoxă Română este autocefală, autonomă şi unitară în organizarea sa, păstrând unitatea dogmatică, canonică şi a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Cea mai înaltă autoritate deliberativă a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate problemele dogmatice, canonice şi în cult, precum şi pentru cele bisericeşti de orice natură date în competenţa sa, este Sfântul Sinod. Acesta se compune din Patriarh, ca preşedinte şi toţi arhiereii în funcţiune (mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, episcopi - vicari şi arhierei-vicari), ca membri. Între sesiunile Sfântului Sinod, problemele ivite sunt soluţionate de Sinodul Permanent, alcătuit din Patriarh şi mitropoliţii în funcţiune.
    Ca organ reprezentativ central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate problemele administrative şi economice şi pentru cele care nu sunt de competenţa Sfântului Sinod, funcţionează Adunarea Naţională Bisericească, compusă din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii (un cleric şi doi mireni), desemnaţi de adunările eparhiale respective pe termen de patru ani. Organul suprem administrativ şi, totodată, organul executiv al Sfântului Sinod, cât şi al Adunării Naţionale Bisericeşti este Consiliul Naţional Bisericesc. Acesta este alcătuit din trei clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională Bisericească din rândurile ei pe termen de patru ani şi din vicarul administrativ patriarhal şi consilierii administrativi patriarhali ca membri permanenţi. Organul central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti este Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria Sfântului Sinod şi celelalte sectoare de activitate. Hotărârile organelor centrale bisericeşti sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.
    Patriarhul este Întâiul Stătător între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi are titulatura: „Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareii Capadociei şi Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”. În exercitarea atribuţiilor sale executive, Patriarhul este ajutat de către Episcopii-Vicari Patriarhali şi Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria Sfântului Sinod şi prin celelalte sectoare de activitate.
    Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, Biserica Ortodoxă Română, organizată ca Patriarhie, cuprinde: mitropolii, alcătuite din mai multe eparhii (episcopii sau arhiepiscopii), care sunt conduse de către un mitropolit, arhiepiscopii şi episcopii, ca unităţi administrative bisericeşti teritoriale alcătuite din unităţi bisericeşti locale (protopopiate, parohii, mănăstiri, schituri), conduse după caz de episcop sau arhiepiscop, având organe administrative eparhiale proprii. Astfel, în cadrul fiecărei eparhii (episcopie sau arhiepiscopie) funcţionează  Adunarea eparhială, ca organ deliberativ pentru toate problemele ei bisericeşti, administrative, culturale şi economice şi care se compune din reprezentanţii clerului şi credincioşilor, în proporţie de o treime clerici, respectiv două treimi mireni. Organul executiv al Adunării eparhiale este Consiliul eparhial din care fac parte arhiepiscopul (episcopul) locului, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, vicarul administrativ eparhial şi consilierii administrativi ca membri permanenţi, precum şi nouă membri (trei clerici şi şase mireni), aleşi de către Adunarea eparhială din rândurile ei, cu un mandat de 4 ani.
    Protopopiatul (protoieria) este o circumscripţie administrativ bisericească, care cuprinde mai multe parohii din aceeaşi eparhie, întinderea lor teritorială fiind stabilită de Adunarea eparhială. Acestea sunt conduse de un protopop, care este organul de legătură între parohie şi eparhie şi care veghează în teritoriul ei buna desfăşurare a activităţii pastorale, misionare şi administrativ-gospodăreşti a preoţilor şi a parohiilor.
    Parohia, ca unitate de bază a bisericii, este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni, aşezaţi pe un anumit teritoriu sub conducerea unui preot. Are ca organ deliberativ Aduna-rea parohială, alcătuită din toţi bărbaţii majori din parohie, iar ca organul executiv Consiliul parohial ales de Adunarea parohială pe o durată de patru ani. Adunarea parohială alege şi Comitetul parohial, compus din femei, care are atribuţii filantropice şi culturale.
    Mânăstirea este un aşezământ în care trăieşte o comunitate religioasă de călugări sau de călugăriţe, hotărâţi a-şi consacra viaţa rugăciunii, sărăciei, înfrânării şi ascultării. Conducătorul oricărei mănăstirii este chiriarhul locului, reprezentat de stareţ (stareţă), care este ajutat în conducerea mănăstirii de soborul mănăstiresc, consiliul duhovnicesc şi consiliul economic.
    La 1 ianuarie 2005, situaţia Bisericii Ortodoxe Române în cifre şi date se prezenta astfel: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este alcătuit din 48 de ierarhi; în cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează un număr de 14.100  unităţi bisericeşti în ţară: 1 centru patriarhal, 5 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 15 episcopii, 161 protopopiate, 11.007 parohii şi 2.313 filii, 574 aşezăminte monahale; sunt deschise cultului şi funcţionează 14.574 locaşuri de cult: 63 catedrale (24 catedrale eparhiale si 23   biserici catedrale); 10.580 biserici parohiale, 2.072 biserici filiale, 433  biserici de mânăstiri, 208 biserici de cimitir, 12 biserici fundaţionale, 48 biserici izolate, 298 capele parohiale, 171 capele de cimitir, 74 paraclise parohiale, 182 paraclise de mănăstiri, 403 biserici si capele in instituţiile bugetare (89-armata, Ministerul Administraţiei şi Internelor, 37-penitenciare, 166-spitale, 50-unităţi de învăţământ, 61-aşezăminte ocrotire socială). Dintre acestea, în jur de 2.400 de lăcaşuri de cult sunt clasificate în patrimoniu naţional ca monumente istorice, de artă şi arhitectură bisericească;
     La 31 decembrie 2004 situaţia construirii, restaurării, reparării şi întreţinerii lăcaşurilor de cult se prezenta astfel: s-a pus piatra de temelie şi au început lucrările la 150 de biserici noi; au continuat lucrările la cele 1.031 biserici noi începute în anii anteriori dar neterminate; au fost finalizate lucrările la 191 de biserici nou construite începute în anii anteriori; au fost date în folosinţă prin sfinţire 146 de biserici nou construite; au continuat lucrările de reparare, restaurare şi consolidare la 445 biserici care nu sunt monumente; au fost pictate din nou 499 biserici; a fost restaurată pictura la 319 biserici.
    În cuprinsul Patriarhiei Române, la 1 ianuarie 2005 funcţionau: pentru învăţământul preuniversitar integrat în reţeaua învăţământului de stat: 18 şcoli de cântăreţi bisericeşti, cu o durată de 3 ani, cu 775 elevi; 8 Şcoli postliceale teologico-sanitare, cu 353 elevi; 39 de seminarii teologice liceale (dintre care 7 monahale), cu durata de 5 ani şi cu 6.146 elevi, şcoli în care predau 776 cadre didactice; pentru învăţământul universitar integrat în reţeaua universitară de stat, Cursuri de licenţă la Facultăţi de Teologie Pastorală şi cu duble specializări (teologie-filologie, teologie-asistenţă socială, teologie-patrimoniu cultural, teologie-arheologie creştină, teologie-limbaj mimico-gestual) în 14 centre universitare (Alba lulia. Arad, Baia Mare, Bucureşti, Cluj, Constanţa. Craiova. Galaţi, laşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Târgovişte, Timişoara), cu o durată de 4 ani la cursurile de zi şi 5 ani învăţământ deschis la distanţă şi cu 11.063 studenţi, procesul de învăţământ fiind asigurat de 449 cadre didactice universitare; Ciclul de studii aprofundate (Master) şi Cursurile pentru pregătirea Doctoratului în Teologie la specializările Teologie Biblică, Teologie Istorică, Teologie Sistematică şi Teologie Practică, în 11 Facultăţi de Teologie (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Constanţa, Oradea, Piteşti, Târgovişte). Există, de asemenea, un foarte intens schimb reciproc de burse de studii şi specializare organizat pe linie bisericească dar şi pe linia Ministerului  Educaţiei, şi Cercetării.
    Perfecţionarea personalului clerical se realizează prin Cursuri şi examene pentru obţinerea gradelor profesionale (definitiv, gradul II şi I), organizate în 6 Facultăţi de Teologie abilitate de Sfântul Sinod din tot atâtea centre universitare (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara şi Cluj-Napoca).
    Sub aspectul activităţii editoriale şi publicistice, la 1 ianuarie 2005, apăreau74 de titluri de reviste şi publicaţii periodice bisericeşti centrale, eparhiale, parohiale şi mănăstireşti. În anul 2003 au fost publicate 211 titluri de carte teologică, religioasă, de istorie şi spiritualitate creştină în cele 11 tipografii bisericeşti (Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi tipografiile eparhiale de la Iaşi, Sibiu, Craiova, Timişoara, Suceava, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Râmnicu Vâlcea, Caransebeş şi Oradea). În aceste tipografii au fost tipărite, în zeci de mii de exemplare, lucrări fundamentale, în primul rând Sfânta Scriptură, Noul Testament, Psaltirea, Mica Biblie, cărţi de învăţătură creştină, catehisme, cărţi de cult, vieţile sfinţilor, cărţi de rugăciune, lucrări teologice, traduceri din Sfinţii Părinţi, manuale şcolare şi tratate universitare dar şi lucrări şi mo-nografii de artă creştină. Buletinul Oficial al Patriarhiei Române este „Biserica Ortodoxă Română” şi apare de 120 ani. Reviste de studii şi cercetări teologice importante sunt: la Bucureşti – „Studii Teologice”, „Ortodoxia”, „Glasul Bisericii” şi „Vestitorul Ortodoxiei”; la Iaşi – „Teologie şi Viaţă” şi „Candela Moldovei”; la Sibiu – „Revista Teologică” şi „Telegraful Român” (apare de 140 ani); la Craiova – „Mitropolia Olteniei” şi „Cetatea creştină”; la Timişoara – „Altarul Banatului”  şi „Învierea”; la Cluj-Napoca – „Renaşterea” etc.
    În cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, funcţionau în anul 2003, în condiţiile legii, 4 posturi de radio proprii: Trinitas la Arhiepiscopia Iaşilor, Renaşterea la Arhiepiscopia Clujului, Reîntregirea la Arhiepiscopia Alba Iuliei, Ortodoxia la Braşov şi 1 post de radio on-line Mitropolia Olteniei la Arhiepiscopia Craiovei.
    În cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt organizate 317 colecţii muzeale de artă religioasă şi centre pentru conservarea cărţii de patrimoniu şi a obiectelor vechi bisericeşti: 34 la centre eparhiale, 20 la protopopiate, 92 la parohii şi 111 la mânăstiri, deservite de un număr de 619 personal de specialitate (muzeografi, conservatori, restauratori, ghizi etc.) care se perfecţionează prin cursurile speciale anuale organizate de Patriarhia Română şi Ministerul Culturii şi Cultelor.
    În cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române există valoroase biblioteci, dintre care menţionăm: Biblioteca Sfântului Sinod, Biblioteca Palatului Patriarhal şi bibliotecile de la Mânăstirile Neamţ şi Cernica, precum şi bibliotecile Facultăţilor de Teologie din Bucureşti, Iaşi şi Sibiu.
    După 1989, Biserica Ortodoxă Română şi-a reluat activitatea de asistenţă religioasă în armată, penitenciare, spitale şi în aşezămintele filantropice (orfelinate, azile debătrâni etc.), la 1 ianuarie 2005 această activitate desfăşurându-se în 318 lăcaşuri de cult (75-armată, ministerul de interne, 37-penitenciare, 112-spitale, 42-unităţi de învăţământ, 52-aşezăminte ocrotire socială), deservite de un număr de 430 preoţi.
    Activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române, la nivelul celor 24 de eparhii, este asigurată în prezent de 188 de asistenţi sociali teologi, 17 preoţi misionari şi 12 lucrători sociali, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 38 de Birouri de asistenţă socială. şi anume: 16 la nivelul centrelor eparhiale, 14 la protopopiate şi  8 birouri la nivelul parohiilor. Numărul total al aşezămintelor sociale  se ridică la 118, şi anume: 39 de centre pentru copii orfani, 12 cămine pentru bătrâni, 40 de cantine şi brutării sociale, 19 cabinete medicale şi farmacii sociale, 2 centre de diagnostic şi tratament şi 6 centre pentru asistenţa familiilor aflate în dificultate.
    În anul 2004, prin programele social-filantropice ale Bisericii au fost asistaţi: 55.900 copii proveniţi din casele de tip familial, orfelinate şi centre sociale, din familii sărace şi fără posibilităţi de întreţinere mai ales a celor cu dificultăţi de adaptare, tulburări afective şi de comportament; 44.500 vârstnici, din căminele de bătrâni înfiinţate în diferite parohii şi mănăstiri, din centrele sociale de tranzit şi adăposturi de noapte, bătrâni  singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie şi care prezentau grave probleme de sănătate; 51.800 familii sărace, fără posibilităţi materiale, tineri, studenţi, şomeri, deţinuţi eliberaţi, persoane cu handicap sau fără adăpost.
    Redobândirea deplinei libertăţi religioase, după Revoluţia din decembrie 1989, a permis reluarea tradiţiei în Biserica Ortodoxă, întreruptă de regimul comunist, şi anume, organizarea, reînfiinţarea sau reactivarea unor asociaţii şi fundaţii religioase şi implicarea lor în sprijinirea lucrării misionare, caritative şi culturale a Bisericii. Astfel, au fost reactivate cu aprobarea Sfântului Sinod Oastea Domnului (înfiinţată de preotul Iosif Trifa în anul 1926, la Sibiu), Frăţia Ortodoxă Română şi Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe Române. Au fost înfiinţate alte organizaţii ortodoxe ca: Liga Tineretului Ortodox şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. În cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române au fost înfiinţate numeroase asociaţii religioase, între care: Sfântul Stelian (Bucureşti), Sfântul Sava (Buzău), Civica (Timişoara), Sfântul Mare Mucenic Mina (Constanţa), Precista Mare (Roman), Sfântul Nicolae (Bacău şi Sibiu), Sfântul Grigorie Palama (Bucureşti), Episcopul Grigore Leu (Bucureşti), Fundaţia Episcopul Melchisedec (Roman), Asociaţia creştin-culturală Miron Cristea (Sf. Gheorghe, jud.Covasna).
    Biserica Ortodoxă Română întreţine relaţii frăţeşti şi ecumenice cu aproape toate bisericile creştine din lume, în primul rând cu Bisericile ortodoxe surori. În acest context, au avut loc schimburi de vizite şi contacte bilaterale la cel mai înalt nivel, atât cu Bisericile Ortodoxe surori, cu Bisericile Ortodoxe Orientale, cu Biserica Romano-Catolică, cu Bisericile Protestante din Europa, cu Biserici din America, Asia şi alte părţi ale lumii, în cadrul organizaţiilor bisericeşti europene şi internaţionale, fiind membră a Consiliului Mondial (Ecumenic) al Bisericilor şi a Conferinţei Bisericilor Europene, a altor organizaţii creştine profilate pe anumite domenii de activitate (pentru tineret, pentru femei etc.), precum şi în cadrul dialogurilor bilaterale internaţionale dintre Biserica Ortodoxă şi alte mari familii creştine (Ortodocşi - Orientali, Catolici, Vechi Catolici, Anglicani, Lutherani, Reformaţi).
Activitatea ecumenică a Bisericii Ortodoxe Române se manifestă viguros şi în relaţiile cu Bisericile creştine din România în cadrul: Societăţii Biblice Interconfesionale din România, Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România – AIDRom, Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creştină organizată anual în luna ianuarie şi în mod special în cadrul Dialogului Bilateral dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Catolică Orientală de Rit Bizantin (Greco-Catolică) din România.
    Un aport deosebit l-a adus Biserica Ortodoxă Română, alături de alte culte religioase din România, prin reprezentanţii ei cei mai autorizaţi, în promovarea şi susţinerea integrării europene şi euroatlantice a României, ca demersuri fireşti ţinând de apartenenţa din totdeauna a României la Europa, în acest sens existând şi o reprezentanţă a Patriarhiei Române pe lângă organismele europene de la Bruxelles. De asemenea, ca expresie a prestigiului Ortodoxiei Româneşti şi a rolului ei în contextul relaţiilor internaţionale între, ţări, popoare şi biserici, sunt foarte importante întâlnirile pe care Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist le are cu şefi de state şi de guverne, conducători de parlamente, de organizaţii internaţionale fie în România, fie în cadrul vizitelor efectuate în străinătate.
    În jurul graniţelor ţării se afla câteva milioane de români ortodocşi, organizaţi în următoarele unităţi bisericeşti dependente canonic de Patriarhia Română: Mitropolia Basarabiei Autonomă şi de Stil Vechi, cu sediul la Chişinău, în Republica Moldova (mitropolit este Petru Păduraru), reactivată la sânul Bisericii Ortodoxe Române prin hotărârea Sfântului Sinod din 1992, după o înstrăinare vremelnică impusă de condiţiile vitrege postbelice; Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului (Serbia-Muntenegru), cu sediul la Vârşeţ (episcop-administrator este Daniil Partoşeanul); Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul la Gyula (episcop este Sofronie Drincec). Pentru românii ortodocşi din cadrul Diasporei ortodoxe române funcţionează dependent de Patriarhia Română: Mitropolia Ortodoxa Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, cu sediul la Berlin (mitropolit este Serafim Joantă), înfiinţată în anul 1993 la cererea credincioşilor ortodocşi români din acest spaţiu geografic; Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cu sediul la Paris (mitropolit este Iosif Pop); Arhiepiscopia Ortodoxă Română în America şi Canada, cu sediul la Chicago (arhiepiscop este Nicolae Condrea). Pe lângă aceste eparhii, mai există, în unele ţări, aşezăminte bisericeşti şi parohii dependente direct de Patriarhia Română: Aşezămintele ortodoxe române de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon, Parohia ortodoxă română din Sofia (Bulgaria), parohiile ortodoxe române din Australia şi Noua Zeelandă etc.
    Există, de asemenea numeroase comunităţi şi aşezăminte ortodoxe româneşti organizate în alte jurisdicţii canonice ortodoxe dar care păstrează o strânsă legătură cu Biserica Ortodoxă Română: Episcopia Ortodoxă Română din America (condusă de arhiepiscopul Nathanael Pop); Parohiile ortodoxe române din Istanbul (Turcia), Cipru, şi Johanesburg (Africa de Sud); Schiturile româneşti Prodromu şi Lacu din Muntele Athos, precum şi alte în curs de constituire.