CĂUTARE  
Biserica Catolică

BISERICA CATOLICĂ

 

     Biserica catolică exercită jurisdicţia ecleziastică  în întreaga lume asupra a circa un miliard de credincioşi şi are ca bază de administraţie temporală un regim de stat independent ‑ Cetatea Sfântă a Vaticanului. Acest stat, creat în forma actuală prin Tratatele de la Lateran, încheiate în anul 1929 între Italia şi Sfântul Scaun, dispune de un teritoriu (44 ha.) în Roma, este membru al O.N.U. şi a fost recunoscut ca atare de marea majoritate a ţărilor lumii.
     Raporturile Bisericii Catolice din ţara noastră cu Statul român au fost reglementate de Concordatul între România şi Vatican, ratificat în anul 1929, denunţat unilateral în anul 1948 de statul român.
     Din anul 1990, România a reluat relaţiile diplomatice cu Vaticanul.
     Din punct de vedere doctrinar, Biserica Catolică are la bază, ca şi Biserica Ortodoxă, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie şi, ca urmare, principalele dogme şi învăţături ale acestor două biserici sunt comune. Deosebirile dogmatice principale faţă de Biserica Ortodoxă sunt următoarele: conducătorul Bisericii Catolice este Papa (cu autoritate dogmatică infailibilă), existenţa purgatoriului, Sfântul Duh purcede atât de la Dumnezeu‑Tatăl, cât şi de la Dumnezeu‑Fiul (Filioque), împărtăşania se face cu pâine nedospită (ostie).
     Biserica Catolică nu este o Biserică omogenă, uniformă, cu un singur rit şi o unică disciplină. Alături de ritul sau tradiţia romană majoritară, exprimată astăzi în limbile naţionale, există catolici de rit bizantin (albanezi, arabi, bieloruşi, gruzini, români, slovaci, ucraineni, unguri), de rit caldeean, de rit armean, de rit alexandrin (copţi şi etiopieni) şi de rit antiohian (sirieni şi maroniţi).
     În România există catolici de rit roman (Biserica Romano‑Catolică), catolici de rit bizantin (Biserica Română Unită cu Roma-Greco‑Catolică) şi un număr foarte mic de credincioşi de rit armean.
     Forul de conducere al tuturor credincioşilor catolici din România este, conform Codului de Drept Canonic, în vigoare din 1984, Conferinţa Episcopală care reuneşte atât episcopii titulari romano‑catolici, cât şi pe cei greco‑catolici.