14 iulie
Sursa: Libera.ro
Biserica ortodoxă post-sovietică, sursă de dogme represive?
Uşurinţa cu care ruşii au trecut de la autoritarismul sovietic la cel ruso-ortodox dovedeşte că nicio dogmă nu este veşnică şi că fiecare poate fi declarat oricând un duşman al statului sau blasfemiator, scrie publicaţia germană Die Zeit.
Nu doar disidenţii ci şi cenzorii trăiesc periculos. Istoria rusă ne învaţă că oricine poate ajunge sub propria secure. Un exemplu este Serghei Ingulov, din 1935 director al autorităţii staliniste pentru cenzura textelor tipărite, Glavlit.
Glavlit coopera strâns cu securitatea sovietică iar Ingulov s-a remarcat de timpuriu ca un demn copoi al regimului, scriind despre criticii puterii sovietice că trebuie arestaţi, aduşi în faţa justiţiei, condamnaţi cu verdicte dure şi împuşcaţi fizic şi moral. Nefericirea a fost că el însuşi a fost denunţat ca duşman al statului, arestat şi executat în 1938.
Era vremea terorii staliniste, însă paranoia care mai întâi îşi creează proprii duşmani acţionează până în zilele noastre. Cu atât mai sinucigaşă pare acum furia de pedepsire a acelor cenzori evlavioşi, care pe motivul unor imagini critice la adresa religiei vor să instituie condamnări la lagăr. "Oare nu se tem aceştia că ei înşişi pot fi evaluaţi după propriile lor etaloane totalitare? Au uitat ei oare că Stalin şi-a executat în masă proprii oameni?", se întreabă Die Zeit, citat de Agerpres.
Faptul că tocmai biserica ortodoxă rusă a preluat după căderea comunismului rolul unei autorităţi incontestabile este un lucru consecvent şi totodată absurd, potrivit ziarului german.
Pe de-o parte, o societate care timp de decenii trăia cu gândul la strălucitul viitor socialist nu se poate descurca brusc fără promisiuni mântuitoare. Milioanelor de foşti pionieri, care mergeau la parada din mai cu garoafe roşii, le lipseşte acum, în libertate, cineva care să dea direcţia de marş. Deşi paradele din mai erau ce-i drept puţin împovărătoare, după scoaterea din scenă a vechilor simboluri şi eroi ai patriei ei se simt pierduţi.
Biserica, cu icoanele şi cântările ei, certitudinile ei poetice şi promisiunile ei învăluite de tămâie vine în astfel de condiţii tocmai la ţanc, continuă Die Zeit. Pe de altă parte, 70 de ani de secularizare ar fi trebuit să dea roade. Candidatul la popie alungat din seminar Stalin şi anticlericalul Lenin au combătut ortodoxia, considerată sprijinitor al ţarismului.
Cât de evlavioşi sunt însă azi ruşii în realitate? Vladimir Putin a folosit biserica, al cărei simbol pompos este catedrala Hristos Mântuitorul, reconstruită la Moscova, mai ales ca instrument de putere şi tribună pentru un naţionalism tradiţionalist. Alegerea sa ca preşedinte a fost sărbătorită printr-o liturghie, iar Putin merge demonstrativ de Crăciun la biserică. Nu de mult, el a cumpărat la
Paris
un teren pentru o impozantă biserică. Între timp, a devenit o modă ca Patriarhul Kirill I să apară pe lângă politicieni la toate ocaziile politice importante. Atunci când oamenii de afaceri vor să facă un lucru bun, ei ctitoresc în provincie o frumoasă capelă. Bisericii i s-au acordat, de asemenea, mai multe drepturi de a-şi spune cuvântul în procesele legislative.
Cu bunăvoinţă s-ar putea spune că ruşii revin la istoria prerevoluţionară şi că tot teatrul cu Patriarhul şi barba lungă reprezintă un act de creare a identităţii în scop cultural conservator, consideră Die Zeit.
Atacurile isterice contra necredincioşilor aduc însă în discuţie şi o altă interpretare şi anume că Biserica ortodoxă post-sovietică nu este doar un ornament ci furnizează dogmele necesare unei politici represive, se arată în analiză. Evlavia legitimează principiul supravegherii şi pedepsirii. Noii păzitori ai moralei ar trebui însă să nu se simtă aşa de siguri, pentru că istoria rusă învaţă cât de repede poţi cădea sub propria secure, încheie Die Zeit.
14 iulie
Sursa: Basilica.ro
COMUNICAT DE
PRESĂ: Seminar naţional despre Fenomenul migraţiei: justiţie socială şi coabitare, la Palatul Patriarhiei
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:
În ziua de 13 iulie 2010, în sala Conventus din Palatul Patriarhiei, Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România – AIDRom a organizat seminarul naţional „Fenomenul migraţiei, justiţie socială şi coabitare”, cu sprijinul Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi al Comisiei Bisericilor pentru Migranţi din Europa (CCME). Seminarul face parte din proiectul naţional „Bisericile Creştine din România răspunzând fenomenului migraţiei”.
Majoritatea Bisericilor europene se implică în acordarea de sprijin confesional şi asistare directă (asistenţă medicală, psihologică, consiliere etc.) migranţilor. În prezent, România este atât ţară de origine, prin emigrarea unui număr important de cetăţeni români în străinătate, cât şi
ţară
de destinaţie pentru tot mai mulţi imigranţi. Potrivit statisticilor ultimilor doi ani, migraţia în România este în creştere, fenomen care reprezintă o provocare pentru societatea românească, inclusiv pentru Biserici. Biserica Ortodoxă Română acordă prin programele de asistenţă socială o atenţie specială problemelor migranţilor şi colaborează cu alte culte creştine din România în sprijinul acestora (Bucureşti, Arad,
Timişoara
).
Seminarul a reunit 25 de participanţi din
ţară
, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Romano-Catolice, Bisericilor Protestante, dar şi alţi experţi în problematica fenomenului migraţiei din partea unor ONG-uri.
Scopul seminarului a fost să evalueze activitatea desfăşurată până în prezent de Bisericile din România, subliniindu-se importanţa valorilor religioase comune şi respectarea tradiţiilor specifice în procesul de integrare a imigranţilor în comunitate. Cu acest prilej, a fost lansată campania naţională „Bine ai venit, străine!” care marchează încheierea anului „Bisericile din Europa răspunzând fenomenului migraţiei”, lansat de Comisia Bisericilor pentru Migranţi în Europa şi Conferinţa Bisericilor Europene (CEC) la cea de a XIII–a Adunare Generală (Lyon, iulie 2009).
*** ASOCIAŢIA ECUMENICĂ A BISERICILOR DIN ROMÂNIA – AIDRom este o organizaţie ecumenică fondată în anul 1991 şi formată din cinci Biserici din România: Biserica Ortodoxă Română (membru fondator), Biserica Reformată (membru fondator), Biserica Evanghelica C.A. (membru fondator), Biserica Evanghelică Luterană şi Biserica Armeană.
AIDRom derulează o serie de programe în domeniul asistenţei sociale, dezvoltării comunitare, educaţiei (prevenţia abandonului şcolar, reintegrare şcolară), protecţiei mediului, prevenirii traficului de fiinţe umane, a violenţei domestice şi consumului de droguri, integrării persoanelor în situaţii de risc etc.
14 iulie
Sursa: Catholica.ro
Cardinalul belgian nevinovat de acuzele aduse
12.07.2010, Bruxelles (Catholica) –
Biroul procurorului public din Bruxelles a confirmat vineri faptul că într-adevăr Cardinalul Godfried Danneels, Arhiepiscop emerit al acestui oraş, nu a descărcat materiale pornografice pe calculatorul său. Această clarificare vine după ce publicaţia “Het Nieussbald” l-a acuzat pe prelat de folosirea pornografiei online. În raport se spune că fotografia cu caracter pornografic de pe calculatorul Cardinalului a fost descărcată automat. Jean Marc Meilleur, purtător de cuvânt al procurorului public, a confirmat existenţa fotografiei “suspecte”, dar a subliniat că “oricine navighează pe internet poate să găsească astfel de fotografii printre fişierele sale temporare”.
Hans Geybels, purtătorul de cuvânt al Cardinalului Danneels, a anunţat că ziarul ce a lansat acuzaţia a fost dat în judecată pentru aceasta. A cerut de asemenea o investigare serioasă privitoare la cele întâmplate. Cazul nu este primul, cu ceva timp în urmă presa susţinând că ar exista o legătură între Arhiepiscopul de Malines-Bruxelles şi un ucigaş în serie, Marc Dutroux. S-a demonstrat ulterior că informaţia este falsă. Biserica din Belgia a fost apoi victima unui raid al poliţiei la sediul şi la Catedrala Arhiepiscopiei de Bruxelles, autorităţile căutând materiale legate de abuzuri sexuale. Pe lângă că i-au ţinut în clădire pe Episcopi timp de nouă ore, poliţia a făcut găuri în mormintele Cardinalilor Jozef Van Roey şi Leon Suenens, Arhiepiscopi decedaţi de Malines-Bruxelles, aflate în cripta Catedralei, pornind de la ipoteza că în aceste morminte ar fi fost puse documente despre abuzurile sexuale comise de unii clerici. Nu s-a găsit nimic. Papa Benedict şi-a exprimat atunci surprinderea şi indignarea privitoare la aceste raiduri, desfăşurate “într-o manieră deplorabilă”.