Sursa: Ziare.com

120.000 de romani isi aniverseaza onomastica de Sfantul Ilie     

Peste 127.900 de romani isi aniverseaza onomastica joi, cand va fi sarbatoarea Sfantului Prooroc Ilie Tesviteanul, cunoscut ca si Carutasul Raiului, cel care fulgera si trasneste.

Astfel, 113.932 sunt barbati, iar 110.632 dintre acestia poarta numele de Ilie, potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Administratiei si Internelor, remis Ziare.com.

3.202 de romani poarta numele de Iliuta, 83 de Iliut si 15 de Ilius.

Dintre 14.012 femei sarbatorite in aceeasi data, cele mai multe poarta numele de Ilinca, adica 13.927. 85 de romance au fost botezate cu numele de Ilia.

A.G.

20 iulie

Sursa: Libera.ro

Aproape 128.000 de români vor sărbători de Sfântul Ilie

Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cunoscut în tradiţa populară şi drept Căruţaşul Raiului

Fix 127.944 de români îşi vor celebra onomastica, marţi, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, cunoscut în tradiţa populară şi drept Căruţaşul Raiului, cel care fulgeră şi trăsneşte, relatează NewsIn.

Situaţia prezentată de ministerul Administraţiei şi Internelor arată că dintre sărbătoriţii  zilei de 20 iulie, peste 113.000 sunt bărbaţi, majoritatea acestora purtând numele de Ilie (circa 110.000).

Alături de aceştia, vor sărbători şi cei care poartă numele de Iliuţă (peste 3200), Iliuţ (mai mult de 80) şi Iliuş (15).

Din cele peste 14.000 de femei sărbătorite la aceeaşi dată, cele mai multe poartă numele de Ilinca (aproape 14.000). Tot pe 20 iulie sunt sărbătorite şi cele care răspund la numele de Ilia (85).

20 iulie

Sursa: Gandul.ro

Vacanţă în România. Cele mai frumoase biserici din Maramureş

de Diana MARCU

Biserica din Bârsana poartă hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului şi datează din 1720

Opt din cele 36 de biserici de lemn din Maramureş sunt pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Vechi de sute de ani, martore ale vremii şi ale credinţei, bisericile din Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti sunt popasuri într-un circuit prin Maramureş

• Maramureşul istoric, Ţara Chioarului şi Ţara Lăpuşului sunt zonele care păstrează comori din lemn intrate în patrimoniul UNESCO.

Înguste, înalte, cu turle suple şi lungi, bisericile din Bârsana, Budeşti , Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti sunt mărturia culturală a nordului României. În 26 de luni, ele vor fi parte a unui circuit turistic cu finanţare europeană, în valoare de 4,5 milioane de euro.

Până atunci însă, vechile lăcaşuri de cult pot fi vizitate oricum de cei care se-ncumetă să ajungă acolo unde se agaţă harta-n cui.

•Când şi cum să ajungi. Ideal, din mai până-n septembrie, ca să prinzi vreme caldă şi însorită. Cheia e să ajungi în Baia Mare cu maşina, cu trenul (din Bucureşti ai trenuri la 07.08, la 18.40, dar şi la 21.30) - asta dacă rezişti unui drum care durează în medie 12 ore, sau cu avionul, aeroportul fiind la o distanţă de 8 km de oraş. Taromul are curse zilnic. Astfel, de duminică până joi, de la 21.05 decolezi spre nordul ţării. Într-o oră şi un sfert ai ajuns la Baia Mare. De aici te îndrepţi spre Cavnic, un loc de pornire spre prima destinaţie - Şurdeşti. Urmează-ţi instinctul, fii prietenos şi caută pe forumuri. De multe ori aici găseşti informaţii de la cei care s-au săturat să aştepte crearea unor puncte de informare turistică.

• Ce e de văzut. Ridicată la 1721, bisericuţa din Şurdeşti are o turlă înaltă de 54 de metri. Pe lângă înălţime, biserica este singura din Ţara Chioarului care are acoperiş cu poală dublă. De asemenea, este unic în această zonă şi pridvorul cu două rânduri de arcade suprapuse. De aici, ajungi uşor la lăcaşul din Plopiş, ridicată în acelaşi stil maramureşean.

Circuitul nu este complet dacă nu vezi biserica de lemn din Bârsana, cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". Ridicată în 1720 pe locul numit "Podurile Mănăstirii", biserica a fost mutată în 1806 pe dealul Jbâr, unde se află şi acum.

Biserica Sfântul Nicolae din Budeşti, construită în anul 1643, are drept caracteristică specifică turnul. La baza clopotniţei sunt patru turnuleţe, detaliu arhitectural neobişnuit pentru construcţiile de lemn din Maramureş. În interiorul bisericii se păstrează camaşa de zale şi coiful lui Pintea Viteazul, despre care legenda spune că el însuşi le-ar fi adus aici.

Deseşti, un sat mic pe Valea Marei, are şi el o biserică tradiţională de lemn care poartă hramul Cuvioasei Paraschiva şi a fost construită în anul 1770. Legenda spune că în 1717, în urma unei invazii, tătarii au incendiat biserica satului. Şi tot legenda spune şi că noua locaţie a bisericii a fost aleasă de piatra de altar. Sătenii au încercat să ridice piatra în mai multe locuri, dar de fiecare dată aceasta a căzut. După cinci încercări eşuate, piatra a rămas în sfârşit în picioare, fiind în acest fel stabilit noul aşezământ al bisericii.

Ieudul a pus pe hartă două biserci cu acelaşi hram, al "Naşterii Maicii Domnului". Cea de la şes, ridicată la 1718, în Ieud, este considerată "catedrala din lemn a Maramureşului". Nu a fost niciodată pictată înăuntru, dar adăposteşte o colecţie de icoane pe sticlă.

Plus piese de mobilier religios şi cărţi vechi făcute la Râmnic, Blaj, Buzãu, Bucureşti şi Iaşi . Cea din Deal a fost ridicată un an mai devreme, şi în podul ei s-a descoperit cea mai veche scriere în limba română, "Codicele de la Ieud", scrisă între 1391-1392 de copiştii de manuscrise de la vechea mănăstire "Sfinţii Trei Ierarhi".

Biserica "Sfânta Paraschiva" (1604), comuna Poienile Izei, sat Poienile Izei, a fost pictată în 1794, conform unei inscripţii din naos, de către Gheorghe din Dragomireşti.

20 iulie

Sursa: Curentul.ro

Sf. Prooroc Ilie, râvnitorul credinţei adevărate     

Scris de Elena Solunca Moise    

Praznicul Sf. Ilie Tesviteanul, ca toate celelalte rostuite la timpul lor,  măsoară trecerea a încă unui an şi ar fi folositor ca, rememorând viaţa acestui prooroc,  să ne cercetăm cu nepărtinire pe noi înşine căutând a vedea unde suntem, ca şi cum ar trebui să răspundem întrebării puse de Dumnezeu după căderea primilor oameni: „Adame, unde eşti?“ Da, unde ne aflăm, fiecare dintre cei care ne numim creştini faţă de ceea ce înseamnă cu adevărat a fi creştin. Mai ales pentru că acest mare Prooroc, numit şi „înainte mergător al celei de a doua veniri a lui Hristos“, este o pildă pentru tăria credinţei adevărate şi puterea rugăciunii  râvnitoare. Vremea în care a trăit (menţionată în  Prima Carte a Regilor din Vechiul Testament), cam cu opt-nouă sute de ani înaintea întrupării Mântuitorului, era una de criză profundă pentru că regele Ahab, la îndemnul soţiei sale, prinţesa feniciană Isabela, se închina la idoli, Baal şi Astarte, şi a obligat poporul să facă la fel. Baal era zeul suprem din mitologia Orientului Mijlociu, un zeu al fecundităţii şi fertilităţii, aducător de ploaie şi de furtună. Atunci s-a ridicat Sf. Ilie cu mustrări grele pentru regele care se abătuse de la credinţă strămoşească şi, cum cuvintele lui răsunau în pustiul idolatriei, a proorocit că va veni o vreme de secetă şi foamete mare ca pedeapsă pentru rătăcire. Cuvântul său, neprimit de oameni, a fost auzit de Dumnezeu pe care îl mărturisea: „Viu este Domnul căruia îi stau înainte, că nu se va pogorî ploaie, nici rouă pe pământ, decât numai prin cuvintele gurii mele“. Şi aşa a fost. Despre puterea rugăciunii aflăm şi de la orbul din naştere vindecat de Hristos, care a spus fariseilor: „Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-i face voia, pe acesta îl ascultă.“

Regele nu doar că nu a ascultat de cuvintele Sf. Ilie, dar s-a şi mâniat încât Proorocul, cu poruncă de la Dumnezeu, a părăsit Israelul, s-a acoperit cu piele de oaie şi viţel şi s-a dus dincolo de Iordan, la Kerrith (tradiţia spune că pe acel loc a fost ridicată mănăstirea Hozeva), unde a fost hrănit de corbi. Când apa a secat, Dumnezeu l-a trimis la Sarepta Sidonului, anume spre a vedea urmările secetei şi a-i trezi mila. Pronia divină l-a însoţit, pentru că aici a întâlnit pe o văduvă care i-a dat să mănânce din pâinea făcută cu ultimele resturi de untdelemn şi făină. Atunci s-a petrecut minunea înmulţirii uleiului şi făinii spre hrană până la îmbunătăţirea vremii, doar că bucuria femeii a fost umbrită de moartea fiului ei. Însufleţit de milă, Sf. Ilie luând copilul în braţe, l-a dus în camera unde locuia, a suflat de trei ori peste e trupul neînsufleţit, a strigat cu putere către Dumnezeu şi copilul a înviat, anticipând astfel, după unii autori, învierea morţilor.

Seceta pârjolise tot pământul, mulţi oameni au murit, însă Dumnezeu, în pronia sa neîncetată, nu şi-a deschis milele sale cele bogate înainte ca Proorocul său să fi înţeles că nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. L-a trimis pe Sf. Ilie înapoi şi a urmat confruntarea cu închinătorii lui Baal pe care îi mustra: „Până când veţi şchiopăta în genunchi? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El. Dacă este Baal, atunci duceţi-vă la el!“. Închinătorii lui Baal au strigat zadarnic spre idol, pentru că asigură Psalmistul, că „Idolii oamenilor sunt aur şi argint, lucruri făcute de mâini omeneşti. Gura au şi nu vor grăi, ochi au şi nu vor vedea; urechi au şi nu vor auzi, că nu este duh în gura lor.“ După datină, a făcut şi Ilie un altar cu 12 pietre câte seminţiile lui şi l-a invocat pe Dumnezeul lui Abraham, Isaac şi Iacov. Ruga a fost ascultată şi ploaie a căzut din belşug, iar poporul a îngenuncheat mărturisind: „Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu“. A urmat masacrul profeţilor lui Baal spre furia împărătesei Isabela, care a jurat răzbunare . După ce i-a spus lui Ahab că seceta va înceta, Sf. Ilie s-a urcat pe muntele Carmel să se roage şi ploaia a venit ca o binecuvântare peste pământul însetoşat. Este unul dintre cele mai grăitoare exemple pentru puterea credinţei celei adevărate. Credinţa, formă superioară de cunoaş-tere, este un dat funciar al omului şi un psiholog vorbea, pe la sfârşitul secolului trecut, chiar un centru al credinţei. Dacă nimic nu se poate face fără credinţa ca „încrederea celor nădăjduite, dovedirea celor nevăzute“ cum adevereşte Sf. Ap. Pavel, atunci cu hotărâtor este în ce anume credem. Şi se face că, înţelegând prin credinţă „o prindere puternică de Dumnezeu“ sau însuşi „Dumnezeu la treabă“, avem cu Sf. Ilie adeverirea cuvintelor psalmistului: „Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta“.

Sf. Ilie a pornit apoi prin pustiu cale de 40 de zile până la muntele Horeb, unde Dumnezeu se arătase lui Moise, şi, cuprins de mâhnire pentru rătăcirea oamenilor, s-a rugat să-i fie luată viaţa. Atunci, altă minune, Dumnezeu i-a poruncit să iasă spre a-L vedea şi, mai întâi, se făcu o furtună puternică, apoi un cutremur îngrozitor şi un foc mistuitor, dar nu în ele era Dumnezeu. Dumnezeu cel viu în care Ilie credea cu atâta râvnă era în adierea uşoară ce urmă, spunându-i că nu era singur, că mai erau alţi şapte mii de „bărbaţi drepţi“ care nu se închinaseră lui Baal. Au mai trecut nişte ani până când Ahab şi Isabela au murit, după profeţia Sf. Ilie, în chinuri cumplite. Când Sf. Ilie şi-a împlinit misiunea, însoţit de ucenicul său Elisei, au pornit spre Iordan şi profetul a lovit apa cu cojocul său de au trecut ca pe uscat. Când Elisei i-a cerut să-i lase darul său şi Profetul i-a spus: „Dacă mă vei vedea când mă voi înălţa la cer, aşa ţi se va da.“ Aşa avea să fie: Sf. Ilie s-a înălţat la cer într-un car de foc, lăsând să-i cadă haina pe care a luat-o Elisei. În aceasta a fost prefigurată înălţarea Domnului Iisus Hristos şi coborârea Sf. Duh.

Pe Sf. Ilie îl întâlnim şi în Noul Testament, când Iisus Hristos s-a arătat în slava Lui dumnezeiască pe muntele Tabor, împreună cu Moise şi Ilie, în faţa apostolilor Petru, Iacob şi Ioan. Atunci s-a auzit puternic glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit; de acesta să ascultaţi!“ E împlinirea logicii divine, arătând că venise vremea când, după „omul lui Dumnezeu“ neascultat de semeni, Fiul lui Dumnezeu însuşi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria şi s-a făcut om ca acel care va crede în El să aibă viaţă veşnică. Cum ştim, nici Moise, nici Ilie nu au fost ascultaţi. Privind spre pilda vieţii lor, să ne întrebăm: unde suntem pe drumul ascultării lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care ne învaţă că Dumnezeu este iubire şi ne cheamă la bunătate şi desăvârşire.

Imaginarul poporului nostru a păstrat de la Sf. Ilie mai mult asprimea lui împotriva închinătorilor la idoli cu pletora relelor care vin din aceasta. „Căruţaş al raiului“, Sf. Ilie e neîndurător faţă de călcătorii de lege şi, uneori, trebuie să intervină Dumnezeu pentru a-i înfrâna mânia; dar când omul se arată milostiv, ca văduva din Sarepta, atunci, minune, poate scoate şi omul din braţele morţii. Pe toate ni le amintim spre judecată de sine atunci când mergem la Biserică şi dăruim din prinoasele verii spre mulţumire lui Dumnezeu şi dragoste de semeni întru bucuria Iubirii Sale atotbiruitoare.

Pentru toate despre care putem afla din viaţa sa, Sf. Ilie a fost ales ca ocrotitor al aviatorilor şi energeticienilor. Să cutezăm a ne înălţa sufletul prin tăria credinţei adevărate şi râvna rugăciunii, putere de nedoborât fiindcă e de la Dumnezeu.

20 iulie

Sursa: Basilica.ro

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este prăznuit astăzi în Biserica Ortodoxă

 Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi, 20 iulie, pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. În tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Acestuia i se cunoaşte filiaţia ereditară de preot aparţinând prin tatăl său, preotul Sovac, de neamul lui Aaron, descendent al lui Levi, oraşul Tesve al Galaadului fiind atribuit preoţilor. Încă de la naştere, Sfântul Ilie a fost vădit ca fiind un copil special, astfel după cum aflăm dintr-un articol din 'Ziarul Lumina', Preotul Sovac, a văzut la naşterea fiului său 'nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe, vorbind cu pruncul şi învelindu-l pe el cu foc şi băgându-I văpaie de foc în gură, ca să mănânce. La Ierusalim preoţii i-au vestit că pruncul va fi lăcaş al darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi de lucrător'.

Viaţa Sfântului Ilie a devenit un exemplu de efort permanent, de râvnă înflăcărată, pentru a actualiza şi a desăvârşi posibilităţile conţinute în ceea ce Însuşi Dumnezeu a sădit în om. Sfântul Ilie pe tot parcursul vieţii nu iese niciodată din graniţele pe care încă de la naştere Dumnezeu i le stabileşte. Când Dumnezeu îi spune 'pleacă', el pleacă. Când îi spune 'vino', el vine. Când Dumnezeu îi spune 'ascunde-te', el se ascunde. Când îi spune 'bea', el bea. Când Dumnezeu îi spune 'mănâncă pâinea şi carnea pe care ţi-o vor aduce corbii', Sfântul Ilie îşi învinge firea postitoare şi mănâncă ce-i aduc corbii.

Dumnezeu îi porunceşte sfântului să plece dinspre răsărit şi să se ascundă în pustie (3 Rg. 17,3), lângă pârâul Cherit - cuvântul cherit înseamnă cunoaştere - unde va fi hrănit de corbii care îi vor aduce pâine şi carne dimineaţa şi seara. Sfântul Ilie va bea astfel din preaplinul cunoaşterii, iar hrana venită prin păsările cerului va avea nu numai semnificaţia întreţinerii vieţii pământeşti. Pentru a parcurge voiajul înflăcărat de Duh al ciclului terestru, supraterestru şi spiritual pentru care s-a născut, Sfântul Ilie este îndrumat apoi la văduva din Sarepta, unde i se vădesc puterile peste cele trei lumi: a) firească, în care asigură vieţuirea existenţială, b) suprafirească, în care îşi aprovizionează gazda cu uleiul şi făina din surse supranaturale, nesecate şi necunoscute şi c) spirituală, prin învierea fiului văduvei şi transformarea lui în om duhovnicesc care va fi proorocul Iona, purtat la rândul lui în pântecele chitului la Cetatea Ninive.

Referitor la minunile profetului care a activat în Regatul lui Israel, în timpul regelui Ahab, părintele profesor universitar Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Andrei Şaguna” din Sibiu a oferit mai multe detalii pentru Radio TRINITAS: „Regele Ahab s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit să cadă în idolatrie. Profetul Ilie l-a abordat în chip direct pe regele Ahab şi i-a spus 'De acum înainte nu vor cădea stropi de ploaie până ce nu se vor schimba lucrurile înspre bine”. Cuvântul lui Ilie s-a împlinit iar proorocul a părăsit zona. S-a întors însă, odată, tot cu un cuvânt de somaţie la adresa regelui Ahab şi a reginei Isabela care a adus până la 200 de preoţi care au făcut o mare propagandă în mijlocul populaţiei din Regatul de nord. Ilie i-a făcut o provocare: 'Ca să te convingi de adevărul cuvintelor pe care le spun', a spus Ilie, 'iată, în concureţă cu preoţii pe care i-ai adus, să aducem jertfă fiecare Dumnezeului său'. S-a acceptat această propunere şi pe muntele Carmel au zidit fiecare câte un altar. Condiţia era să pună fiecare jertfa pe altar, iar dacă zeul are putere să trimită foc din cer şi să consume jertfa. Au adus întâi jertfă preoţii păgâni, jertfa a rămas acolo. Ilie şi-a pus şi el jertfa şi s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi Domnul Dumnezeu a trimis foc din cer şi a aprins jertfelnicul”.

Peste jertfa adusă de sfânt 's-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele, şi pietrele, şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ' (III, Rg. 8,38). Această ardere de tot a tuturor regnurilor, animal (viţelul), vegetal (lemnul) şi mineral (pietrele) şi chiar a elementelor (apă, aer, foc, pământ) se petrece pentru a se obţine cunoaşterea pe care o cere sfântul: 'Auzi-mă Doamne, auzi-mă cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu Doamne eşti Dumnezeu...' (III Rg. 8,37). Într-adevăr, poporul lui Dumnezeu cunoaşte şi mărturiseşte: 'Domnul este Dumnezeu. Domnul este Dumnezeu' (III Rg. 8,39). Urmează punctul culminant de pe Carmel , al rugăciunii pentru ploaia care este nu numai pentru pământul uscat, ci şi pentru sufletele însetate de Mila lui Dumnezeu. Aici sfântul îşi îndeplineşte funcţia contemplativă: '...în vârful Carmelului s-a aplecat la pământ până a atins genunchii cu faţa sa' (III Rg. 8,42). Această prosternare totală într-un singur punct - vârf - exprimă o concentrare adâncă şi o scufundare în abisul Fiinţei.

Înălţarea la cer

„Atât de mare a fost personalitatea lui încât Domnul i-a făcut această favoare de a se muta din viaţa pământească la viaţa cea cerească fără a trece prin poarta morţii, a mai spus părintele profesor Dumitru Abrudan, referitor la Sfântul Prooroc Ilie care nu a trecut la cele veşnice, ci a fost ridicat la cer: „Este a doua personalitate a Vechiului Testament despre care Sfânta Scriptură ne spune că s-a înălţat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de către ucenicul său Elisei. Ilie s-a înălţat fiind luat, răpit, după cum spune textul sacru, de către un car tras de cai, căruţă care avea roţile de foc”.